Radar RunMap: curse de alergare în weekendul 31 octombrie–1 noiembrie 2026 + last minute 23–25 octombrie 2026

Ultimul weekend din octombrie trece linia de sosire direct în noiembrie și schimbă din nou profilul RADArului. După intervalul foarte dens din 23–25 octombrie, cu 14 evenimente active și 45 de probe pentru adulți/open, perioada principală se comprimă la 8 evenimente și 18 probe. Mai puține puncte pe hartă, dar unele dintre cele mai neobișnuite decoruri ale toamnei.

Sâmbătă se poate alerga la aproximativ 60 de metri sub pământ, prin galeriile Cricova, sau după lăsarea întunericului, la lumina frontalei, prin Pădurea Goruna. Tot pe 31 octombrie, Hațeg Royal Trail introduce un maraton nou de peste 46 km, iar la Odorheiu Secuiesc alergătorii pornesc împreună pentru 42 de kilometri spre Vârful Harghita Mădăraș, într-un format în care comunitatea contează mai mult decât clasamentul.

Chiar dacă nu se mai aleargă pe marile creste ale verii, muntele nu dispare din RADAr. Cu o mică trimitere la Fără Zahăr și D'la munte, avem în continuare „munte, dar mai mic”. Mic doar prin comparație: Hațegul adună +2.115 m D+, Harghita urcă până la 1.801 m, iar Goruna și Cheile Tăii țin poteca deschisă până în noiembrie.

Duminică, noiembrie începe cu alte trei interpretări ale alergării: 14 kilometri prin Ținutul Momârlanilor, forest run în interiorul Bucureștiului și un 10K urban construit în jurul comunității universitare din Iași. Este un weekend mai compact decât last minute-ul, dar greu de confundat cu altul.

Continuăm și seria The Rada Way × RADAr RunMap. Ionuț Rada rămâne alături de RADAr cu semnale și informații venite din comunitatea alergătorilor, pe care le punem lângă verificarea, calendarul și harta RunMap. Personal voi lega Hațegul (sămbătă) de Petrila (duminică).

Trail / munte / natură Urban / șosea / special Kids / family Last minute

Pe scurt

  • 8 evenimente active în 31 octombrie–1 noiembrie.
  • 18 probe / variante adulți-open.
  • 6 evenimente de trail/natură și 2 road/urban/special.
  • 3 evenimente au componentă kids / family.
  • Niciun eveniment nu este la prima ediție, dar Hațeg Royal Trail introduce în 2026 un maraton nou de 46,5 km.
  • Perioada principală are cu 6 evenimente și 27 de probe mai puține decât last minute-ul 23–25 octombrie.

31 octombrie–1 noiembrie în cifre

Evenimente active
8
Probe adulți / open
18
Cea mai lungă probă
46,5 km
Hațeg Royal Trail – Maraton
Cel mai mare D+
+2.115 m
Hațeg Royal Trail – Maraton
Cel mai mare D+ / km
≈48,2 m/km
Hațeg Royal Trail – Maraton

Notă statistică: sunt incluse evenimentele active și probele de alergare pentru adulți/open. Cursele exclusiv pentru copii nu intră în total; probele family sunt incluse atunci când presupun participarea adulților. La Kifutok a Hargitára, participarea individuală sau în ștafetă este tratată ca două formate ale aceluiași traseu de 42 km, nu ca două probe distincte.

Halloween: sub pământ și prin pădure

Dacă data de 31 octombrie cere o cursă cu atmosferă potrivită, calendarul oferă două variante greu de confundat.

La Cricova, HalloWeRun by Cricova mută alergarea în galeriile subterane ale cramei. Sunt 5 și 10 km printr-un adevărat oraș al vinului, la aproximativ 60 de metri sub nivelul solului, într-un decor special amenajat pentru Halloween. Ediția a VI-a folosește tema „Upside Down”, inspirată de universul Stranger Things, iar costumul și atmosfera devin aproape la fel de importante ca timpul de cursă.

La Goruna, Subcarpați Trail Run by Night propune cealaltă versiune a întunericului: 9 km și aproximativ +250 m prin Pădurea Goruna, cu start la 17:30 și frontală obligatorie. Este un sprint trail scurt și alergabil, dar pădurea, banda reflectorizantă și vizibilitatea redusă schimbă complet un traseu care, ziua, ar avea cu totul alt caracter.

Una coboară sub pământ, cealaltă intră în pădure după apus. Două curse diferite, unite perfect de ultima seară din octombrie.

Hațeg: un maraton nou într-un eveniment deja cunoscut

Hațeg Royal Trail vine cu una dintre noutățile importante ale weekendului. Evenimentul nu este la prima ediție, dar în 2026 introduce Maratonul de 46,5 km și aproximativ +2.115 m D+, care devine atât cea mai lungă, cât și cea mai solicitantă probă a perioadei.

Traseul pleacă din Hațeg, trece prin Pădurea Orașului, Tronul Străbunilor și Cetatea Regală, apoi continuă spre Subcetate, Covragi, Gânțaga, Ursici și Bucium. Unul dintre reperele aparte este satul Ursici, aflat la aproximativ 1.000 m altitudine, înainte ca traseul să ofere perspective spre Retezat și Parâng.

Certificări: 2 puncte ITRA pentru proba de maraton.

Sub maraton rămân Semimaratonul de 21 km / +922 m, Crosul de 12,4 km / +596 m, cursa de 5,8 km / +224 m și componenta Kids & Family de 500 m. Practic, Hațeg Royal Trail concentrează aproape toate treptele de acces spre trail într-un singur eveniment.

42 de kilometri în care clasamentul trece pe planul doi

Tot sâmbătă, Alergăm până în Harghita / Kifutok a Hargitára propune un maraton montan care funcționează după o logică diferită de competiția clasică. Cei 42 km și aproximativ +1.500 m D+ leagă Piața Márton Áron din Odorheiu Secuiesc de Vârful Harghita Mădăraș, la 1.801 m altitudine.

Participanții pornesc în grupuri de ritm, se așteaptă la punctele de alimentare și încearcă să ajungă împreună pe munte. Distanța poate fi parcursă integral sau în ștafetă, iar la final alergarea continuă cu masa comună pregătită pe Harghita Mădăraș.

Ajuns la ediția a XIII-a, evenimentul este mai apropiat de o întâlnire comunitară pe munte decât de o cursă construită în jurul podiumului. Iar tocmai acest lucru îl face distinct într-un weekend în care aproape toate celelalte evenimente au cronometru și clasament.

De la Beiuș la noiembrie în pădure

Beiuș Running Day păstrează caracterul mixt dintre oraș și natură. Semimaratonul de 21,1 km, crosul de 10 km și cursa populară de 2 km folosesc asfalt, cărări forestiere și pajiște, inclusiv zona Pădurii Delani. Cursele copiilor completează ediția a VII-a cu distanțe adaptate mai multor categorii de vârstă.

Duminică, Băneasa Forest Run – Toamna oferă una dintre cele mai simple modalități de a ajunge pe potecă fără să ieși din București. Semimaratonul de 21 km, crosul de 11 km, sprintul de 6 km și Family Run de 3 km folosesc potecile și drumurile din Pădurile Băneasa și Tunari, într-un decor care la început de noiembrie înseamnă frunze, rădăcini, noroi posibil și multă toamnă.

În Valea Jiului, Aleargă cu San Montan în Ținutul Momârlanilor Petrileni păstrează o singură distanță – 14 km și aproximativ +600 m – dar construiește experiența în jurul locului. Cheile Tăii, comunitatea momârlanilor și legătura dintre sport și promovarea Petrilei sunt parte din identitatea unei curse ajunse la ediția a IV-a.

Iașul aleargă pentru culorile universității

RUN IAȘI este singurul eveniment exclusiv de șosea al zilei de 1 noiembrie: 10 km prin oraș, cu un concept construit în jurul celor cinci mari universități publice ieșene.

Pe lângă clasamentul individual, există și unul universitar: cei mai buni trei timpi ai studenților fiecărei universități sunt adunați, iar comunitățile academice intră astfel într-o competiție de echipă. Este o formulă prin care un 10K urban capătă o identitate mult mai locală decât simpla măsurare a celor zece kilometri.

Trail, munte și natură

Ziua Eveniment Loc Probe Kids /
family
Sâmbătă
31 oct.
Alergăm până în Harghita / Kifutok a Hargitára
ediția a XIII-a
Odorheiu Secuiesc → Harghita Mădăraș 42 km • +1.500 m • individual / ștafetă -
Beiuș Running Day
ediția a VII-a
Beiuș 2 km • 10 km • 21,1 km Da
Hațeg Royal Trail
maraton nou în 2026
Hațeg Family 0,5 km • 5,8 km • 12,4 km • 21 km • 46,5 km Da
Subcarpați Trail Run by Night Goruna 9 km • +250 m -
Duminică
1 nov.
Aleargă cu San Montan în Ținutul Momârlanilor Petrileni
ediția a IV-a
Petrila – Cheile Tăii 14 km • ~+600 m -
Băneasa Forest Run – Toamna București Family 3 km • 6 km • 11 km • 21 km Da

Șosea, urban și experiențe speciale

Ziua Eveniment Loc Probe Kids /
family
Sâmbătă
31 oct.
HalloWeRun by Cricova
ediția a VI-a • alergare subterană
Cricova 5 km • 10 km -
Duminică
1 nov.
RUN IAȘI Iași 10 km -

Last minute: curse în perioada 23–25 octombrie 2026

Last minute-ul rămâne mult mai dens decât weekendul principal: 14 evenimente active și 45 de probe adulți/open. În trei zile avem de la Everesting și Backyard până la două formule de alergare nocturnă, maraton montan, curse comunitare și un maraton urban punct-la-punct.

Extremele sunt greu de pus în aceeași propoziție: 142 km și +8.967 m la Everesting Movila Măgura, patru sau opt bucle ori format fără limită prestabilită la Dragomirna BELL, 5 km cu lumini și muzică la Friday Night Lights și 7,5 km nocturni pe Tâmpa.

Trail, munte și anduranță

Ziua Eveniment Loc Probe Kids /
family
Vineri
23 oct.
Everesting Movila Măgura Fălești 10 • 22 • 46 • 58 • 77 • 101 • 125 • 142 km -
Sâmbătă
24 oct.
AlerGând la Pădure Reșița 5 • 10,5 • 23 km • ștafetă Da
Brașov Marathon Night Challenge Brașov 7,5 km -
Dragomirna BELL – Backyard Ultra Mitocu Dragomirnei BELL 4 • NIGHT 4 • BELL 8 • BELL ∞ -
Maratonul Montan Rafael Codlea Family 2 • 5 • 10 • 21 • 42 km Da
Monor Trail Run Monor 1 • 6 • 11 • 21 km Da
Via Bacovia Trail Luizi-Călugăra ~7,5 • ~12,5 • ~21,5 km -
Duminică
25 oct.
Zaga Zaga Escape Run Doaga Family 3,5 • 10 • 21 km Da

Șosea, urban și comunitate

Ziua Eveniment Loc Probe Kids /
family
Vineri
23 oct.
Friday Night Lights București 5 km -
Sâmbătă
24 oct.
Crosul Loteriei Române Târgu Jiu 5 km Da
Ovidio Running for Peace Constanța Constanța 9,9 km Da
Semimaraton Sfântu Gheorghe Sfântu Gheorghe 5 km • 21 km individual • 21 km duo Da
Timișoara City Marathon
24–25 octombrie | 2 zile
Timișoara 1 • 5 • 10,5 • 21 • 42,3 km -
Duminică
25 oct.
Run for Genomics București 3 • 9 km Da

Cum alegi rapid?

Dacă vrei distanță și diferență de nivel, Hațeg Royal Trail domină weekendul principal cu noul maraton de 46,5 km și +2.115 m. Alergăm până în Harghita se apropie ca distanță, dar propune o experiență complet diferită: 42 km făcuți împreună, până la 1.801 m altitudine.

Dacă vrei o experiență care nu seamănă cu o cursă obișnuită, alegerea se face între galeriile Cricova la HalloWeRun și pădurea nocturnă de la STR by Night. Ambele folosesc întunericul, dar în două lumi complet diferite.

Pentru trail accesibil și familie, Beiuș Running Day și Băneasa Forest Run oferă variante scurte, medii și lungi, iar Hațeg adaugă o componentă Kids & Family lângă cele patru probe de trail.

Pentru identitate locală, cei 14 km din Ținutul Momârlanilor spun poate mai mult despre loc decât despre distanță, iar RUN IAȘI transformă un 10K urban într-o competiție între comunitățile universitare ale orașului.

Iar dacă încă alegi pentru 23–25 octombrie, last minute-ul este mult mai bogat ca volum: Everesting, Backyard, maraton montan, două forme de alergare nocturnă și o ofertă de șosea care merge până la maraton.

Evenimentele care te interesează pot fi adăugate la favorite, pentru a-ți construi mai ușor propriul calendar personal de alergare.