Încă o buclă. Nișa din nișa alergării de anduranță

Ideea acestui articol a venit dintr-o coincidență.

În aceeași săptămână în care la Brebu s-a desfășurat Underdogs – The Backyard Ultra, o cursă care are deja tradiție în calendarul autohton, fiind, zic eu, pe podiumul popularității, au fost anunțate două competiții complet noi: Armenopolis Ultra Running și BELL Dragomirna – Backyard Ultra.

La prima vedere, cele trei par să vorbească despre același lucru. Alergare de anduranță. Un circuit repetat. Ore multe petrecute în mișcare. Revenirea iar și iar în același punct.

Și totuși sunt foarte diferite.

La Underdogs, alergătorul trebuie să parcurgă o buclă la fiecare oră, fără să știe când se va termina concursul. Cursa continuă până când rămâne unul singur.

La Armenopolis, alergătorul știe de la început când se va opri: după 6, 12 sau 24 de ore. Ceea ce nu știe este câți kilometri va reuși să adune până atunci.

Iar BELL Dragomirna pornește din aceeași familie Backyard ca Underdogs și păstrează mecanismul de bază – aceeași buclă de 6,706 km și un nou start la fiecare oră –, dar îl deschide și prin variante cu număr prestabilit de bucle. Poți alege patru clopote, opt clopote sau formatul nelimitat Last One Standing, în care continui până când nu mai rămâne decât unul.

Așadar, două dintre cele trei competiții folosesc mecanismul Backyard, în timp ce Armenopolis inversează ecuația: în Backyard este stabilită distanța fiecărei ore, dar nu și numărul orelor; într-o probă de 6H, 12H sau 24H timpul este cunoscut dinainte, iar distanța finală rămâne deschisă. BELL Dragomirna adaugă între ele și două praguri prestabilite, care permit experimentarea aceluiași ritm orar fără obligația unei curse fără final cunoscut.

Trei curse relativ asemănătoare ca profil și, în același timp, foarte diferite ca logică.

De aici a pornit întrebarea: câte forme poate lua alergarea în buclă?

Iar când am început să sap în calendarul RunMap.ro, răspunsul s-a dovedit mult mai interesant decât părea.

Dacă alergarea de anduranță poate fi privită deja ca o nișă în interiorul alergării, ultrarunningul pe buclă pare uneori o adevărată nișă a nișei.

Și, cu siguranță, nu este pentru oricine.

Când destinația dispare

Într-o cursă obișnuită există o destinație.

Pleci din punctul A și te apropii, kilometru după kilometru, de finish. Chiar dacă traseul este circular, ai senzația că înaintezi.

Într-o cursă în buclă, această relație cu traseul se schimbă.

Revii.

Aceeași alee. Aceeași potecă. Aceeași urcare. Același punct de alimentare. Aceeași zonă de start.

După care pleci din nou.

Și încă o dată.

Conceptul poate părea simplu, dar în jurul lui s-au dezvoltat formate foarte diferite. În linii mari, aș zice că putem vorbi despre trei familii:

• Cursele cu durată fixă, precum 6H, 12H sau 24H, în care câștigă cel care acumulează cea mai mare distanță;
• Cursele eliminatorii de tip Backyard / Last One Standing, în care fiecare buclă trebuie terminată într-un timp impus, iar concursul continuă până când rămâne un singur alergător;
• Formatele verticale repetitive, în care aceeași urcare este parcursă de mai multe ori, până la un număr de ture sau la atingerea unui prag de diferență de nivel – cazul extrem fiind Everesting.

Nu toate sunt ultramaratoane prin distanța minimă. Dar toate folosesc aceeași idee fundamentală:

repetiția ca formă de anduranță.

Timp fix, distanță necunoscută

Formatul 6H, 12H sau 24H este probabil forma cea mai clasică a ultramaratonului de tip buclă.

Regula de bază este aproape imposibil de simplificat mai mult:

ai un anumit număr de ore și încerci să parcurgi cât mai mult.

Nu există un finish la kilometrul 100 sau 160.

Când expiră timpul, se măsoară distanța.

Câștigătorul este sportivul care a acumulat cel mai mult.

În funcție de regulament, alergătorul poate încetini, merge, mânca, schimba echipamentul sau se poate opri pentru odihnă. Dar există un detaliu care transformă toate aceste libertăți în decizii tactice:

cronometrul nu se oprește.

Zece minute petrecute pe scaun sunt zece minute în care altcineva poate continua să acumuleze kilometri.

La început, diferențele par făcute de viteză. După 12, 18 sau 22 de ore, eficiența opririlor, alimentația, capacitatea de a merge înainte și disciplina pot deveni la fel de importante.

Cât înseamnă 24 de ore pentru cei mai buni?

Scara internațională a acestei discipline este greu de imaginat.

Asta oferă poate cea mai bună imagine asupra specificului formatului. În 24 de ore, performanța mondială masculină înseamnă echivalentul a peste șapte maratoane și jumătate.

Dincolo de 24H: 48 de ore, 6 zile și o altă scară a anduranței

Dacă 24 de ore par deja greu de cuprins într-o experiență obișnuită de alergare, există formate în care acel moment înseamnă doar jumătatea cursei. Sau abia începutul.

Probele de 48 de ore duc aceeași logică a timpului fix la un alt nivel: cronometrul continuă două zile și două nopți, iar distanța se acumulează în același mod.

Recordul masculin are și o poveste aparte. Timp de aproape trei decenii, reperul absolut a fost performanța aproape mitică a grecului Yiannis Kouros – 473,495 km, realizată la Surgères în 1996. Abia în 2025 Matthieu Bonne a reușit să o depășească. Performanța lui Kouros rămâne în evidențele IAU drept record al categoriei M40.

La feminin, Camille Herron – 435,336 km, realizați în 2023 în Australia, a reprezentat anterior reperul absolut și rămâne în evidența IAU ca record W40. Diferența dintre acesta și actualul record absolut al Patrycjei Bereznowska este de puțin peste un kilometru după două zile complete de alergare.

Și există încă o treaptă.

Șase zile.

144 de ore în care același principiu rămâne valabil: timpul este stabilit, distanța nu.

Dincolo de cifre, 6 zile reprezintă poate expresia extremă a repetitivității pe timp fix: alimentația, somnul, opririle, igiena, schimbarea echipamentului și capacitatea de a reveni pe traseu devin părți ale aceleiași ecuații ca alergarea propriu-zisă.

Bariera de 100 de mile: aceeași distanță, jocuri complet diferite

100 de mile – aproximativ 160,9 km – reprezintă unul dintre marile repere istorice ale ultrarunningului.

Este o probă de distanță fixă, nu una de timp fix, dar comparația cu Backyard Ultra este prea interesantă pentru a fi ignorată.

Într-un Backyard, aceeași barieră de 100 de mile este atinsă după 24 de yards.

Adică după 24 de starturi.

Și, prin construcția regulamentului, după 24 de ore de concurs.

Astfel, aceeași distanță poate însemna sub 11 ore într-o cursă clasică de 100 mile la nivelul recordului mondial masculin sau exact o zi întreagă în mecanismul Backyard.

Nu pentru că unul dintre formate ar fi „mai ușor” sau „mai greu”, ci pentru că testează sportivul într-un mod fundamental diferit.

Și România are recordurile sale

În cea mai recentă listă FRA disponibilă pentru probele neolimpice, actualizată la 15 octombrie 2025, apar și recordurile naționale pentru 6H, 12H și 24H.

Este importantă precizarea datei listei FRA: în ultrarunning apar permanent noi performanțe, iar între realizarea unei distanțe și actualizarea unei liste oficiale de recorduri poate exista un interval.

Notă: statisticile DUV surprind la feminin, 6 h și 12 h, alte recorduri, ambele atribuite Marei Guler (77,63 km și, repectiv, 132 km).

Dar românii au mers și dincolo de 24 de ore

Documentarea devine ceva mai complicată când trecem la 48H și 6 zile. Lista FRA a probelor neolimpice disponibilă la momentul redactării include 6H, 12H și 24H, dar nu publică separat recorduri naționale pentru 48H și 6 zile.

Din acest motiv, pentru aceste două formate am identificat cele mai bune repere românești în baza internațională DUV

Cifrele completează imaginea ultrarunningului românesc dincolo de probele consacrate de 24H. În cazul lui Iulian Filipov, cei 400,514 km de la Taipei au inclus și trecerea pragului de 100 mile în 13:09:54, ceea ce arată încă o dată cât de multe performanțe intermediare pot apărea în interiorul unei curse foarte lungi.

În cazul Marei Guler-Cionca, palmaresul documentat în DUV merge mult dincolo de recordul național FRA de 24H: 48 de ore, șase zile și chiar participări la formate multiday extreme.

Backyard Ultra: când fiecare oră șterge avantajul

Dacă la 24H timpul este fix, Backyard Ultra face exact invers.

Nu știi cât va dura cursa.

Știi doar ce trebuie să faci în următoarea oră.

6,706 km.

Atât.

Distanța originală este de 4,1667 mile, aleasă astfel încât 24 de bucle să însumeze exact 100 de mile – aproximativ 160,9 km.

La începutul fiecărei ore se dă un nou start. Bucla trebuie terminată înainte să expire cele 60 de minute, iar alergătorul trebuie să fie din nou în zona de start când începe următoarea.

• Ai terminat în 42 de minute? Ai aproximativ 18 minute pentru hrană, hidratare, schimbarea hainelor, toaletă sau câteva minute de odihnă.
• Ai terminat în 59? Mai ai un minut.

Dar când sună următorul start, toți cei rămași sunt din nou egali.

De unde vine Backyard Ultra?

Formatul este creația lui Gary Cantrell – „Lazarus Lake”, cunoscut și pentru Barkley Marathons.

Prima ediție a Big's Backyard Ultra, în forma care a consacrat conceptul, a fost organizată de Gary și Sandra Cantrell în 2011 curtea din spatele fermei (Backyard) lor din Bell Buckle, Tennessee. Bucla avea 4,167 mile, tocmai pentru ca 24 de ture să însemne 100 de mile.

Ideea s-a răspândit spectaculos. La numai câțiva ani distanță, Backyard Ultra nu mai era o excentricitate americană, ci un format replicat în zeci de țări.

Regula sa definitorie a rămas însă aceeași:

o buclă pe oră, până când mai rămâne unul singur.

Și aici apare una dintre cele mai ciudate particularități ale alergării de competiție.

În formatul clasic există un singur finisher.

Câștigătorul.

Toți ceilalți sunt, formal, DNF.

Poți alerga 100 km și să fii DNF.

Poți alerga 300 km și să fii DNF.

Cât de departe poate merge jocul acesta?

Foarte departe.

Pentru Backyard Ultra, reperul firesc nu este o bază generalistă de recorduri sportive, ci propriul ecosistem oficial Big’s Backyard Ultra, administrat în jurul formatului creat de Lazarus Lake. Acolo sunt centralizate cursele afiliate, rankingurile, recordurile naționale și traseul de calificare către competițiile mondiale.

Pentru comunitatea Backyard, referința relevantă este sistemul Big’s Backyard Ultra, acolo unde rezultatele curselor afiliate sunt centralizate și utilizate inclusiv pentru recorduri naționale și calificări.

Dar există și o statistică mult mai apropiată de noi.

De la cei 6,7 km aparent accesibili ai primei ture până la peste 400 km există, așadar, o singură diferență:

de câte ori mai poți răspunde prezent la următorul start.

Viteza poate deveni o problemă

Backyard produce și un paradox.

În aproape toate cursele, să fii mai rapid este un avantaj.

Aici nu neapărat.

Dacă termini bucla foarte repede, câștigi timp de odihnă, dar consumi mai multă energie.

Dacă mergi prea încet, economisești poate energie, dar nu mai ai timp să mănânci, să te schimbi sau să dormi câteva minute.

Trebuie să găsești ritmul la care economia de efort și economia de timp se întâlnesc.

Iar acel ritm se poate schimba complet după 20, 30 sau 50 de ore.

Bucla nu trebuie să fie plată

Când spunem 6H, 12H sau 24H, imaginea clasică este cea a unui circuit scurt și aproape plat.

Are logică.

Pe un asemenea traseu, distanța poate fi măsurată foarte precis, logistica este simplă, iar alergătorii pot reveni foarte des la punctul de alimentare.

Dar repetarea nu presupune obligatoriu plat.

O buclă de numai 5 km cu +200 m diferență pozitivă pare modestă.

• După 20 de ture înseamnă: 100 km și +4.000 m.
• După 40: 200 km și +8.000 m.

Iar de aici ajungem la o cu totul altă familie de evenimente.

Când kilometrul este înlocuit de metrul vertical

Într-o cursă de tip Everesting, obiectivul nu mai este în primul rând distanța.

Este urcarea.

Conceptul clasic presupune repetarea aceleiași ascensiuni până la acumularea unei diferențe pozitive de nivel echivalente cu altitudinea Everestului:

8.848 m D+.

Aceeași pantă este urcată și coborâtă iar și iar.

Aici repetiția devine poate și mai evidentă decât într-un circuit plat. Nu ai nici măcar variația unei ture circulare.

Urcare.

Coborâre.

Urcare.

Coborâre.

Până când ceasul sau dispozitivul GPS spune că ai urcat, cumulat, cât Everestul.

18 evenimente, trei moduri foarte diferite de a alerga în buclă

Poate cea mai interesantă concluzie după analiza calendarului RunMap.ro 2026 este că această „nișă a nișei” nu este deloc reprezentată de un singur eveniment.

Am identificat 18 competiții din România și Republica Moldova construite, integral sau în probe importante, în jurul repetării unei bucle sau a aceluiași segment.

Și aproape fiecare schimbă puțin regula jocului.

1. Când câștigi kilometri: 6H, 12H, 24H și alte curse pe timp

S24H Timișoara

Poate cea mai apropiată imagine de ultramaratonul clasic pe circuit.

În Parcul Copiilor „Ion Creangă”, alergătorii repetă o buclă de 1.222,75 m, pavată și iluminată nocturn.

Există probe individuale de 6H, 12H și 24H, precum și ștafetă 12H.

Nu există o distanță pe care trebuie să o termini. Există doar un timp în care încerci să ajungi cât mai departe.

UltraRace 24h Galați

La Pădurea Gârboavele, circuitul este complet diferit: 3,25 km, dintre care aproximativ 1,85 km pe pământ și 1,4 km pe asfalt, cu circa +20 m pe tură.

Proba principală este 24H individual, alături de varianta pe echipe, dar același circuit găzduiește și maraton, semimaraton și cros.

În 24H, alergătorii pot alerga, merge, lua pauze sau dormi. Clasamentul nu ține cont însă de cât timp au stat pe traseu, ci de distanța acumulată până la finalul celor 24 de ore.

LATERAL Mures24H MTB & Trail Running

La Platoul Cornești din Târgu Mureș, formatul capătă profil clar de trail.

O tură are aproximativ 10,5 km și +215 m D+.

La 24H individual, statutul de finisher presupune minimum 10 bucle – 105 km și +2.150 m D+ – dar alergarea poate continua. Night Run 12H cere minimum cinci ture, aproximativ 52,5 km și +1.075 m.

Aici diferența față de un 24H plat devine evidentă. Repetiția se combină cu diferența de nivel și cu alergarea pe teren natural.

Andurant Sprint Rafael

La Codlea, Rafael 12H folosește încă o formulă.

Prima buclă are aproximativ 20 km și +800 m, după care competiția continuă pe ture repetitive de circa 10 km și +400 m D+.

În cele 12 ore contează numărul de ture complete validate.

Nu este un 12H de pistă. Este o cursă în care fiecare nouă buclă adaugă o nouă porție serioasă de urcare.

Autism 24h

La Mamaia, bucla are aproximativ 3 km, dar filosofia este diferită.

Autism 24h este construit ca eveniment de echipă și comunitate, cu o puternică dimensiune caritabilă. Participanții pot alerga sau merge, pot lua pauze și pot reveni ulterior în cursă.

Aici unul dintre marile avantaje ale buclei devine evident: comunitatea nu se dispersează pe zeci de kilometri de traseu.

Revine permanent în același loc.

Ultramaraton Galați 24

Tot la Galați, dar pe Faleza Dunării (Notă: anul acesta cursa e mută la Zătun, din cauza lucrărilor de modernizare din zona falezei), Ultramaraton Galați 24 mută formatul pe un circuit plat de asfalt.

Proba de 24H poate fi parcursă individual sau în echipă, iar în jurul ei sunt construite și variante de 50 km, 24 km, maraton, semimaraton, 10 km și 3 km.

Este un exemplu bun despre cum aceeași buclă poate găzdui atât ultrarunning pur, cât și distanțe accesibile publicului mai larg.

Șiria Vertical Loop 2h

Șiria mută competiția într-o zonă de graniță între timed race și vertical loop.

Ai două ore.

Bucla are aproximativ 2,5 km și +230 m D+.

Încerci să finalizezi cât mai multe ture complete.

După opt bucle, vorbim deja de aproximativ 20 km și peste +1.800 m diferență pozitivă de nivel.

Șiria Vertical Loop 2h face parte din calendarul ITRA National League, iar punctajul este acordat în funcție de numărul de bucle complete finalizate.

Armenopolis Ultra Running

Iar aici revenim la una dintre cursele de la care a pornit acest articol.

Armenopolis Ultra Running aduce în octombrie, la Gherla, o competiție nouă cu probe de 6H, 12H și 24H, pe un circuit amenajat în Parcul Mare.

Este un debut interesant tocmai pentru că atacă o zonă încă foarte restrânsă a alergării autohtone.

La prima ediție nu există încă istoria unei curse precum celelalte.

Există însă întrebarea fundamentală a formatului:

cât poți construi, buclă după buclă, dacă ai la dispoziție 6, 12 sau 24 de ore?

2. Când timpul nu mai are capăt: Backyard și Last One Standing

În calendarul 2026 avem cinci evenimente construite în jurul acestui mecanism, chiar dacă regulile și lungimea buclei nu sunt identice. Unul dintre ele, BELL Dragomirna, adaugă și două variante cu număr fix de yards, ceea ce îl transformă într-un format de tranziție interesant între experiența limitată și Backyard-ul fără final prestabilit.

TTR Backyard Ultra

La Roșu, în comuna Chiajna, TTR Backyard Ultra a debutat în aprilie 2026 și a oferit încă de la prima ediție una dintre cele mai spectaculoase demonstrații autohtone despre cât de departe poate ajunge un Backyard.

Formatul respectă distanța standard de 6,706 km pe oră, dar are o particularitate interesantă: organizatorii au construit două bucle diferite, pentru zi și pentru noapte.

• Bucla de zi se desfășoară în zona digului și pe latura vestică a Lacului Morii, combinând asfalt, beton, iarbă, nisip, tartan și porțiuni de trail;
• Bucla de noapte mută alergătorii pe străzile satului Roșu și pe Promenada Chiajna, pe un traseu asfaltat și iluminat.

Este o adaptare interesantă a formatului. După suficiente ore nu se schimbă doar lumina sau temperatura, ci și traseul pe care îl ai de parcurs. Ziua alergi în jurul lacului, noaptea intri pe bucla urbană, pentru ca apoi ciclul să reînceapă.

Prima ediție a pornit cu 100 de participanți și a continuat timp de 64 de ore. Mai mult, ultimele 31 de ore au fost practic un duel între cei doi alergători rămași în cursă.

Cea mai bine clasată participantă a fost Mariana Nenu, cu 13 yards.

Dincolo de cifre, prima ediție a arătat foarte bine și unul dintre motivele pentru care formatul Backyard poate funcționa ca spectacol. În ultimele ore nu mai urmărești un clasament cu zeci de nume, ci doi oameni care revin în același loc, pleacă din nou și amână cu încă o oră răspunsul la întrebarea: cine se va opri primul?

Tabăra de bază a fost amenajată în zona Liceului Tehnologic „Doamna Chiajna”, cu spațiu interior, vestiare și toalete, dar și zonă exterioară, iar alimentarea și hidratarea s-au făcut la start/sosire. Tocmai această revenire permanentă în aceeași bază accentuează mecanismul specific Backyard: alergătorul are la fiecare oră confortul aproape – și, simultan, tentația de a nu mai pleca.

Prima ediție a fost și prima competiție oficială organizată de comunitatea Time Trial Running, iar succesul ei a dus rapid la anunțarea ediției următoare.

Pentru 2027, cursa figurează în ecosistemul internațional Big’s Backyard Ultra cu statut Bronze, păstrând limita de 100 de participanți.

Underdogs – The Backyard Ultra

Dacă TTR se apropie mult de imaginea unui Backyard rapid și aproape plat, Underdogs – The Backyard Ultra schimbă considerabil ecuația.

La Brebu, în comuna Runcu, județul Dâmbovița, bucla are aproximativ 6,8 km și +171 m D+, pe o combinație predominant asfaltată, completată de drum de pământ. Startul și sosirea fiecărui yard sunt în aceeași tabără, amenajată în zona Vârful la In.

Diferența de nivel poate părea modestă dacă privești o singură tură. Într-un Backyard însă, orice cifră trebuie înmulțită.

Cu alte cuvinte, după o zi întreagă, alergătorul nu are doar tradiționalele 100 de mile ale formatului Backyard în picioare, ci și o diferență de nivel comparabilă cu cea a unor ultramaratoane montane serioase.

Acesta este poate elementul care individualizează cel mai bine Underdogs în peisajul autohton: formatul clasic Last One Standing este combinat cu o buclă suficient de valonată încât urcarea să devină, oră după oră, un adversar în sine.

Evenimentul și-a construit și o identitate proprie în jurul locului în care se desfășoară. Organizatorii îl prezintă drept un Backyard alergat în „ținutul haiducilor”, făcând legătura cu poveștile locului și cu ideea de „underdog” – cel despre care nu te-ai aștepta neapărat să rămână ultimul, dar care continuă.

Poate că tocmai aici termenul se potrivește foarte bine cu filosofia Backyard. La start poți face calcule, poți compara timpi, experiență sau kilometri acumulați în alte curse. După suficiente ore, toate acestea cântăresc mai puțin decât capacitatea de a fi din nou în corral când sună clopotul.

Regulile sunt stricte. Fiecare buclă începe exact la ora fixă, după avertismentele de 3, 2 și 1 minut. Cine nu se află în corral la sunetul clopotului este eliminat. Pe traseu nu este permisă asistența personală și nu pot fi folosite bețe de trekking sau alte mijloace artificiale de sprijin. Ajutorul echipei este posibil doar în intervalul dintre două yards, în zona bazei.

Asta face ca minutele rămase după fiecare tură să capete valoare reală. Sunt minutele în care trebuie să mănânci, să bei, să schimbi ceva, să rezolvi o problemă, poate să stai puțin jos – și apoi să te ridici din nou.

Underdogs a ajuns în 2026 la a treia ediție, după debutul din 2024. Evoluția rezultatelor spune și ea ceva despre nivelul la care a ajuns competiția.

• 2024: Sorin Andrici – 26 yards, aproximativ 174 km;
• 2025: Valentin Radu – 31 yards, aproximativ 208 km; Adriana Anisia Cojocaru a ajuns la 29 yards, aproximativ 194 km.
• 2026: George Corfita – 36 yards.

Astfel, în numai două ediții finalizate înainte de cea din 2026, limita cursei s-a mutat deja de la aproximativ 174 km la peste 200 km.

Dar poate că statistica spune doar o parte din poveste. Organizatorii insistă asupra componentei de comunitate: tabăra este amplasată lângă start, există spațiu pentru corturile alergătorilor și ale echipelor de suport, punct de alimentare, masă caldă și asistență permanentă. Într-un format în care cursa poate continua zi și noapte, baza nu este doar un punct logistic. Devine aproape un mic sat temporar în care oamenii așteaptă împreună următorul clopot.

Și exact aici apare contrastul caracteristic Backyard-ului: în timpul buclei ești singur cu propriul efort; când revii în tabără reintri pentru câteva minute în comunitate. După care clopotul sună și totul începe din nou.

Pentru ediția 2026, cursa a avut o limită de 50 de participanți și figurează în sistemul internațional Big’s Backyard Ultra cu statut Bronze.

BELL Dragomirna – Backyard Ultra

În perioada 23–25 octombrie 2026, la Mitocu Dragomirnei, în județul Suceava, debutează una dintre cele mai noi interpretări autohtone ale formatului: BELL Dragomirna – Backyard Ultra.

Baza evenimentului va fi la Școala de Echitație Equestrian Dreams, iar organizarea aparține Asociației Club Sportiv TRIB Suceava – Trail Running in Bucovina, comunitatea aflată și în spatele Maratonului Dragomirnei și implicată în alte proiecte locale de alergare.

Mecanismul de bază este cel familiar: 6,706 km, un nou start la fiecare oră și maximum 59:59 pentru terminarea fiecărei bucle.

Particularitatea evenimentului apare însă în formula „Choose Your BELL”, prin care același mecanism este împărțit în trei niveluri:

• BELL 4 – BEYOND THE HALF: 4 yards consecutive, adică 26,824 km. Un format cu număr fix de bucle, care trece de distanța semimaratonului și permite experimentarea ritmului specific Backyard fără obligația unei curse deschise;
• BELL 8 – WELCOME TO ULTRA: 8 yards, adică 53,648 km. Opt starturi orare și trecerea pragului de ultramaraton;
• BELL ∞ – LAST ONE STANDING: Backyard Ultra fără limită prestabilită de yards. Cursa continuă până când rămâne un singur participant capabil să finalizeze regulamentar încă o buclă.

Tocmai această construcție îl face interesant în contextul articolului. Nu pune alergătorul direct în fața variantei „până rămâne unul”, ci creează și două trepte de intrare în format. Patru bucle pentru cei care vor să testeze mecanismul. Opt pentru cei care vor să treacă în zona ultra. Iar apoi ∞ pentru cei care nu vor ca organizatorul să le spună unde este capătul.

Organizatorii construiesc experiența în jurul ideii „WHERE ENDURANCE BECOMES A MIND GAME”. Baza de la Equestrian Dreams devine punctul permanent de întoarcere: locul în care mănânci, te hidratezi, schimbi echipamentul, te odihnești și aștepți următorul clopot.

Pădure, atmosferă de tabără, comunitate și aceeași întrebare reluată la fiecare oră.

Mai ieși pentru încă un yard?

Last Man Standing – ZUT Series

Lângă Zalău, Last Man Standing adoptă aceeași filosofie eliminatorie pe o buclă de aproximativ 6,7 km, cu start în fiecare oră.

La ediția 2025, cel mai bun rezultat a ajuns la 21 de bucle, aproximativ 140 km și peste +4.500 m D+.

Încă un exemplu care arată cât de diferit poate deveni Backyard-ul atunci când terenul adaugă suficientă urcare.

Várdomb Backyard Ultra

La Păuleni-Ciuc, Várdomb folosește o interpretare proprie a formatului, cu o buclă de aproximativ 5,1 km și +120 m, reluată la fiecare oră.

Este o diferență utilă de subliniat: termenul „Backyard” sau mecanismul „last one standing” este folosit uneori și pentru variante adaptate. Formatul internațional original are însă bucla standard de 6,706 km.

3. Când bucla urcă: vertical loop și Everesting

Cealaltă ramură importantă a fenomenului renunță la concentrarea pe kilometri și aduce în prim-plan diferența de nivel.

Pițigoi Vertical Challenge

Un circuit de numai aproximativ 1 km, dar cu circa +200 m D+ pe tură.

Participanții pot alege trei repetări – aproximativ +600 m –, cinci – +1.000 m – sau zece, ceea ce duce la aproximativ +2.000 m în numai 10 km.

Este poate cea mai bună demonstrație că o buclă nu trebuie să fie lungă pentru a deveni dificilă.

Reșița Stairs Challenge

Repetiția se mută aici pe scări și pe urcarea spre Dealul Golului.

Pe lângă varianta scurtă, probele mai lungi sunt construite prin repetarea circuitului vertical: aproximativ 7 km și +650 m pentru Half și 14,5 km și +1.250 m pentru varianta Long.

Din nou, distanța spune doar jumătate din poveste.

Mogoșa Everesting

La Baia Sprie, provocarea devine explicit Everesting.

Obiectivul este repetarea urcării și coborârii până la atingerea pragului de +8.848 m, pentru care sunt prevăzute 18 urcări și coborâri, în limita a 24 de ore.

Clasamentul se stabilește după numărul de urcări, iar la egalitate intervine timpul.

Certificare: UTMB Index 100K.

Everesting Movila Măgura

Republica Moldova propune probabil cea mai graduală construcție a conceptului.

La Movila Măgura se repetă un segment de aproximativ 2 km și +128 m D+, iar participanții pot urca treaptă după treaptă într-un adevărat sistem al anduranței:

• Finisher – 10 km / +640 m
• Prag – 22 km / +1.420 m – ITRA 0
• Nivel 1 – 46 km / +2.960 m – ITRA 1
• Nivel 2 – 58 km / +3.724 m – ITRA 2
• Nivel 3 – 77 km / +4.871 m – ITRA 3
• Nivel 4 – 101 km / +6.419 m – ITRA 4
• Nivel 5 – 125 km / +7.967 m – ITRA 5
• Everesting – 142 km / +8.967 m – ITRA 5

Pentru varianta Everesting, timpul-limită indicat este de 36 de ore.

De la 10 km la aproape nouă kilometri urcați pe verticală, totul se întâmplă pe același segment repetat.

Ultra Zărand Everesting+

Dacă Movila Măgura construiește treptat Everestul, Ultra Zărand Everesting+ merge chiar dincolo de el.

În decembrie, la Căsoaia, alergătorii repetă urcarea spre Vârful Highiș, în condiții de iarnă.

Oferta merge de la o singură urcare până la peste 10.000 m D+:

• Vf. Highiș 799M Cros – 11 km / +580 m
• 2x Vf. Highiș 799M Semi – 22 km / +1.160 m – Certificare: UTMB Index 20K
• 4x Vf. Highiș 799M Maraton – 44 km / +2.320 m – Certificare: UTMB Index 50K
• Half Everesting – 86 km / +4.600 m – Certificare: UTMB Index 100K
• Everesting 8848M – 172 km / +9.250 m – Certificare: UTMB Index 100M
• Everesting+ / 10K – 193 km / +10.450 m – Certificare: UTMB Index 100M

Este probabil exemplul cel mai spectaculos din calendarul 2026 pentru cât de departe poate fi dusă ideea simplă de a reveni pe aceeași urcare.

Certificare, index, ticket, record: termeni care nu înseamnă același lucru

În jurul acestor competiții apar mai multe sisteme internaționale, iar ele nu trebuie confundate.

Tocmai această diversitate explică de ce două curse desfășurate „în buclă” pot avea foarte puține lucruri în comun dincolo de faptul că alergătorul revine mereu în același loc.

Avantajul logistic care devine capcană

La prima vedere, o cursă în buclă are un avantaj enorm.

Nu trebuie să cari totul cu tine.

La fiecare câțiva kilometri revii la bază.

• Ai apă.
• Ai mâncare.
• Ai haine.
• Pantofi de schimb.
• Frontala.
• Poate un cort.
• Poate un scaun.
• Poate chiar mașina.

Dar tocmai aici apare paradoxul.

Într-un ultra liniar, dacă te afli la kilometrul 73 între două puncte de control, de multe ori trebuie să continui chiar și numai pentru a putea abandona.

Într-o cursă în buclă treci pe lângă propriul scaun de 20, 30 sau 50 de ori.

La început nu-l observi.

După suficiente ore, începe să arate foarte bine.

Monotonia nu este un efect secundar. Este parte din probă.

Poate acesta este elementul pe care un alergător obișnuit cu trail-ul îl înțelege cel mai greu.

Nu urmează un peisaj nou.

Nu există un alt vârf după următoarea curbă.

Nu înaintezi pe hartă.

După câteva ture știi deja unde este fiecare rădăcină, fiecare viraj și fiecare pantă.

Traseul nu mai are cu ce să te surprindă.

Dar corpul are.

Și mintea cu atât mai mult.

Într-o asemenea cursă, monotonia nu este neapărat un defect al traseului.

Poate fi chiar una dintre dificultățile lui.

Cursa cu ceilalți se transformă încet în cursa cu tine

În orice competiție de alergare există două întreceri.

Una cu ceilalți.

Clasamentul, depășirile, poziția, timpul față de cel din față.

Și una cu tine însuți.

Cu ritmul pe care credeai că îl poți susține. Cu distanța până la care credeai că poți ajunge. Cu momentul în care corpul începe să negocieze.

Am impresia că în alergarea de foarte lungă durată pe buclă balanța înclină mult mai puternic spre cea de-a doua.

Într-un 24H, după suficiente ore, adversarul principal nu mai este neapărat alergătorul aflat cu două ture înainte.

• Este tentația de a mai sta cinci minute.
• Durerea care s-a instalat de câteva ore.
• Noaptea.
• Somnul.
• Problema digestivă.
• Gândul că „oricum am făcut destul”.

În Backyard această confruntare este redusă aproape la forma ei cea mai pură.

Nu trebuie să te întrebi dacă mai poți alerga 100 km.

Nici măcar dacă mai poți alerga încă zece.

Trebuie să răspunzi la o întrebare mult mai mică:

mai pot face 6,7 km?

Iar după o oră, întrebarea revine.

Nu este pentru oricine. Și probabil tocmai acesta este farmecul

Pentru unii alergători, ideea de a petrece 12 sau 24 de ore pe același kilometru de asfalt poate suna aproape absurd.

Pentru alții, să urci aceeași pantă de zeci de ori pare exact opusul motivului pentru care merg la munte.

Și nu este nimic greșit în asta.

Alergarea în buclă nu este pentru oricine.

Dar pentru cei pe care îi atrage, tocmai eliminarea destinației pare să fie esențială.

Nu mai alergi pentru a ajunge undeva.

Nu mai există următorul sat, următorul vârf sau linia de finish care se apropie pe hartă.

Rămâne doar procesul.

O tură.

Apoi încă una.

Dacă alergarea este și competiție cu ceilalți, și competiție cu tine însuți, aici poate că balanța se înclină decisiv.

La un moment dat, ceilalți devin aproape secundari.

Rămân corpul, mintea și o decizie foarte simplă.

Poate că tocmai de aceea această nișă din nișa ultrarunningului continuă să atragă alergători.

Pentru că, uneori, cea mai lungă distanță nu începe cu gândul la 100 sau 200 de kilometri.

Începe cu:

încă o buclă.